 |
| Poezii Mos Craciun |
de George Cosbuc
Cad fulgii mari incet zburand,
Si-n casa arde focul,
Iar noi pe langa mama stand
De mult uitaram jocul.
De mult si patul ne-astepta,
Dar cine sa ne culce?
Rugata, mama repeta
Cu glasul rar si dulce
Cum sta pe paie'n frig Hristos
In ieslea cea saraca,
Si boul cum sufla milos
Caldura ca sa-I faca,
Dragut un miel cum I-au adus
Pastorii de la stana
Si ingeri albi cantau pe sus
Cu flori de mar in mana.
Si-auzi! Rasar cantari acum,
Franturi dintr'o colinda,
Si vin mereu, s'opresc in drum,
S-aud acum in tinda -
Noi stam cu ochii pironiti
Si fara de suflare;
Sunt ingerii din cer veniti
Cu Ler, oi Domnul mare!
Ei canta inaltator si rar
Cantari de biruinta,
Apoi se'ntorc si plang amar
De-a Iudei necredinta,
De spini, de-ostasi, si c'a murit…
Dar s-a deschis mormantul
Si El acum e'n cer suit
Si judeca pamantul.
Si pana nu taceau la prag,
Noi nu vorbeam nici unul -
Sarac ne-a fost, dar cald si drag
In casa-ne Craciunul.
Si cand tarziu ne biruia
Pe vatra calda somnul,
Prin vis vedeam tot flori de mar
Si'n fase mic pe Domnul.
